|
Productia industriala a Romaniei a crescut in primul semestru al anului cu 5,9%, fata de perioada similara a anului trecut. Cresterea a fost sustinuta de industria prelucratoare si de energia electrica si termica, gaze si apa.
Industria prelucratoare a inregistrat o crestere de 6,7%, iar energia electrica si termica, gaze si apa cu 6,9%, se arata intr-un comunicat al INS. Industria extractiva a consemnat o scadere de 2,2%. Au fost inregistrate cresteri in industria bunurilor de capital (12,1%), industria bunurilor de uz curent (10%), cea a bunurilor intermediare (2,8%) si in industria energetica (1,7%). Industria bunurilor de folosinta indelungata a scazut cu 1,1%.
Productia industriala a crescut, in luna iunie a acestui an, cu 4%, avans sprijinit de industria prelucratoare, care a urcat cu 5,1%. Industria extractiva, energia electrica si termica, gaze si apa au scazut cu 3,1%, respectiv cu 2,3%. Pe marile grupe industriale s-au inregistrat cresteri in industria bunurilor de folosinta indelungata (10,9%), in industria bunurilor de uz curent (9%), in cea a bunurilor de capital (5,8%) si in industria bunurilor intermediare (1%). Industria energetica a scazut cu 3,5%. Productia industriala realizata in iunie a inregistrat o scadere pe ansamblu de 1,5%, dupa ce industria prelucratoare a coborat cu 1,8%, iar energia electrica si termica, gaze si apa cu 1,9%. |